cand realizezi ca timpul nu asteapta pe nimeni.

Ce ciudat. Stau si ma gandesc ( ca deobicei, prea mult si ma intristez ). Ma gandesc cum timpul este pentru noi cel mai nenorocit si periculos dusman si, in acelasi tmp, cel mai bun si iubitor prieten. Se joaca cu noi. Fuge atat de repede, incat daca ne oprim, fie si pentru doua secunde, pierdem atat de mult... Dar, pierdem. Pierdem clipe pretioase. El nu ne asteapta. Fugim permanent dupa el. Daca am reusi sa-l ajungem din urma si sa mergem la pas cu el..Desigur, reusim si asta. Insa, tarziu. D'abia atunci cand stim ca nu mai avem mult, atunci cand stim ca este timpul sa plecam. Atunci cand ne vom lua de mana cu el si vom pleca impreuna. D'abia atunci ii vom fi recunoscatori pentru tot ceea ce am trait si ii vom da dreptate. 

Trebuie sa plecam cu zambetul pe buze. Sa primim moartea ca pe un alt vechi si bun prieten, pe care nu l-am mai vazut din momentul nasterii noastre. Stiu ca nu stiati asta, dar, da! Atunci o vedem pentru prima oara.

Si ne vom tine toti trei de mana si pentru ultima oara vom revedea pe repede-inainte viata noastra de la un capat la altul. Iti vei aduce aminte de tot ceea ce ai trait vreodata, de primii pasi, de imbratisarile mamei, de prima cazatura, de ziua in care ai invatat sa inoti si de cea in care ai invatat sa mergi pe bicicleta, de ursuletul de plus pe care il aveai si il purtai cu tine peste tot, care in momentul de fata sta prafuit undeva prin casa si se uita si el nostalgic catre vremurile trecute, de primul prieten pe care ti l-ai facut in clasa intai, de prima nota proasta, de emotiile primei zile de liceu, de toate momentele frumoase, dar si de cele neplacute din timpul liceului, de prima cearta cu parintii tai, de primul sarut, de prima relatie esuata, de cea care te-a facut sa realizezi ce nu a mers bine in celelalte, de emotiile bacalaureatului, de anii de facultate, de prima betie, de ziua in care ti-ai luat permisul de conducere, de ziua absolvirii, de prima zi la primul tau loc de munca, de ziua in care ti-ai dat seama cine este persoana cu care vrei sa-ti petreci restul vietii, de acel prieten nebun care s-a imbatat atat de mult la nunta ta si de care ati ras mult timp de atunci incolo, de ziua in care ti-ai tinut prima oara copilul in brate, de prima vacanta cu noua ta familie, de ziua in care ai primit prima ta pensie, de ultimii ani petrecuti alaturi de jumatatea ta, de ziua in care le-ai povestit nepotilor de vremurile de mult apuse, de ultima ta zi. Asa vad eu moartea sau cel putin asa imi doresc sa fie. Vreau sa plec fericita, vreau sa plec atunci cand stiu ca nu mai am nimic de facut, atunci cand stiu ca am realizat tot ceea ce mi-am propus sa realizez, atunci cand am sa stiu ca am trecut prin toate etapele vietii. Vreau sa plec fara niciun regret. 

Traiesc fara regrete. Consider ca un lucru duce la altul si probabil daca nu as fi facut ce am facut ieri sau acum trei ani, cinci luni, doua zile si patruzeci si sase de secunde, nu s-ar mai fi intamplat ce s-a intamplat azi sau nu se va intampla ce se ve intampla peste doi ani. Nu mi s-ar fi intamplat atatea lucruri bune. N-as mai fi cunoscut atatea persoane geniale, persoane de la care am invatat. Am invatat cate ceva de la fiecare in parte. Persoanele care au facut parte din viata mea. Persoanele care fac parte din viata mea si cele care vor face sau vor mai face parte din viata mea. Nimic nu este la intamplare. Tot ce se intampla in jurul nostru se intampla cu un scop anume. Un scop de care ne vom da seama mai tarziu. 

Sa nu va ascundeti de timp. Nici cu sufletul, nici cu mintea, nici cu chipul. El nu asteapta pe nimeni. Daca va veti ascunde, nu o sa-l mai gasiti niciodata. Va pleca pentru totdeauna. El nu se uita in urma, nu are timp de noi. Ironie sau nu, TIMPUL NU ARE TIMP!  Dar, noi depindem de el. Depindem atat de mult..

Nu va irositi viata cu lucruri inutile. Traiti-o. Faceti tot ceea ce va trece prin cap. Nu stati suparati!! Sa nu purtati dusmanie nimanui, sa nu urati pe nimeni, sa nu va razbunati. Timpul se va ocupa de noi toti, de fiecare in parte. Este atat de bine organizat, atat de bine calculat, incat nici cel mai ager om de pe acest pamant nu il va putea pacali vreodata.

Sa nu-l pierdeti! Este cel mai valoros cadou al nostru. El ne ofera totul, inclusiv viata.

greseala..sau NU

Ce reprezinta, de fapt, greseala? De ce ne este tuturor teama de ea? De ce toti suntem dominati de acea mentalitate primitiva, bazata pe niste stereotipuri invechite? De ce ne lasam indobitociti de aceasta societate trista si lipsita de scrupule?
Greselile fac parte din viata fiecarui om, ne definesc ca individ, ne definesc personalitatea si caracterul.
Cine suntem noi sa hotaram ce este gresit si ce nu?
Am ajuns la un anumit punct in care toate faptele, vorbele, actiunile altora, care nu ne satisfac pe noi insine, sa le consideram greseli. De ce? Daca a face ceea ce simti se considera o greseala, atunci pot spune cu mana pe inima, fara sa ezit, ca iubesc greselile si ca imi place la nebunie sa gresesc.
Unde ati vazut voi oameni perfecti? De ce cauta toti sa se incadreze in tiparul perfectiunii? Nu o mai cautati. Ea nu exista.
Am ajuns sa ne fie frica sa vorbim, sa ne fie frica sa reactionam, sa ne fie rusine sa facem ceea ce ne dicteaza inima. Am ajuns sa ne modelam toti dupa acelasi tipar si ce este si mai trist este ca nu ne dam seama si inconstienti, vom ajunge sa fim toti o gramada de oligofreni robotizati, fara personalitate, traind in aceeasi rutina idioata si plictisitoare. De ce? Pentru ca ne este frica! Pentru ca am fost invatati inca de mici Pentru ca ni s-a impus, inca de cand eram mici, ce este "bine" si ce este "rau". Nu ni s-a dat sansa sa gandim singuri, nu ne-a lasat nimeni sa vedem realitatea "in toata splendoarea ei". Am crescut in globuri de cristal.
Putini norocosi au reusit sa se trezeasca singuri din aceasta manipulare fara limite, putini au reusit sa-si creeze propriul lor sistem de valori, sa-si formeze propriile principii, sa hotarasca ce este moral si ce nu este moral. Este in noi, in oameni. Ne putem da seama singuri. Daca reusim asta, atunci ne putem numi oameni cu adevarat. Atunci putem spune ca avem personalitate. Atata timp cat aceste "personalitati" sunt trase la indigo, nu avem nicio sansa sa reusim ca natie. Acesta este motivul principal al degradarii noastre, ca societate. Traim intr-o societate ratata, lipsita de principii, lipsita de scrupule, condusa de niste oameni ascunsi in spatele unor masti sinistre cu zambete false.
De ce unui copil de gradinita ii tremura vocea la serbare cand isi spune poezia, pe care a stat si s-a chinuit ore intregi sa o invete? Pentru ca ii e frica sa greseasca.
De ce ne tremura mana cand incercam sa trasam o linie? Pentru ca ne este frica sa gresim.
De ce ezitam sa spunem ceea ce gandim? Ne este frica.
De ce refuzam sa participam la diferite competitii? FRICA.
Ne-am nascut cu frica, societatea ne impune aceasta frica. De ce acceptam acest lucru?
Din acele lucruri pe care ei le considera greseli, din ele invatam, din ele ne formam ca oameni, din ele ne dezvoltam, cu ajutorul lor ne dezvoltam capacitatea intelectuala si ne formam pe noi ca unic individ.
Important este cum te simti tu dupa ce faci un anumit lucru, important este sa-i observi tu urmarile, important este daca tu esti multumit sau nu, important este cum te afeteaza PE TINE din punct de vedere emotional acel lucru.
Avem nevoie si de putin egoism, astfel nu vom reusi. Vom deveni niste ratati, dezamagiti, cu mii de regrete ducand o viata lipsita de sens.
Fa ceea ce crezi tu ca este bine pentru tine. Asculta-te pe tine. Asculta-ti inima si impreuna cu ea dominati-va propria voastra lume. Doar tu si ea aveti drepturi asupre ei. Este a voastra. :)

cand realizezi ca stelele nu indeplinesc dorinte.

Dureaza cateva secunde. Cateva secunde dintr-o zi absolut banala in care, ca deobicei, tot ce faci e sa nu depui prea mult efort si sa bati recordul la ignorat cat mai multe persoane din jurul tau. Cateva secunde si totul devine clar. Cateva secunde si parca nu te mai simti asa prost ca ieri, da' sigur te simti mai mizerabil ca niciodata.
Este bine sa ai astfel de revelatii in fiecare zi. Sanatos pentru minte, dar in acelasi timp daunator pentru suflet. Dar, oricat de mult vrei sa eviti acest lucru nu poti. Oricat de mult ai dori sa fii un idiot fericit, nu vei reusi niciodata sa treci mai departe de o simpla aparenta.
In fiecare zi incerc sa vad si sa simt ceea ce n-am simtit si n-am vazut ieri. Am constatat ca ma ajuta oarecum sa raman atarnata de realitate si sa nu plec departe si sa nu ma mai intorc. Cu cat visez mai mult, cu atat ma indepartez mai mult si ma duc in lumea mea si e bine si sunt fericita si nu vreau sa ma intorc. Da' nu!! Nu e bine deloc. Oricat de mult as vrea sa raman acolo, sunt constienta ca nu pot. Ma intorc. Infrunt realitatea si ma intristez la loc. Imi dau seama in ce lume putrezita traiesc, inconjurata de cretini si imbecili, zambesc tamp, constienta ca nu am nicio sansa, oftez si revin la comportamentul de "om normal".
Deci, da. Stelele cazatoare nu indeplinesc dorinte, nici banutii aruncati in fantani, nici genele de pe obraji, nici puful care zboara stingher prin vazduh in timpul verii, nici cuvintele rostite in acelasi timp cu o alta persoana, nici degetele trosnite, nici nimic.
Ziua in care am realizat asta, a fost ziua in care nu m-am simtit om, ziua in care mi-as fi dorit sa fiu cretina, o cretina fericita, o cretina care ar fi vrut sa creada din nou in Mos Craciun, zane, povesti, magie, lumi fantastice, puteri speciale, sarutul de la miezul noptii, unicorni, printese, palate, ploi de stele cazatoare, suflet pereche, pe scurt in ce credeam cand eram copil.( cand ma simteam copil ) Ne-am pierdut copilaria. Ne-am pierdut visele. Ne-am pierdut speranta. Ne-am pierdut iubirea. Ne-am pierdut din blandete, din intlegere, din compasiune, din puterea de a alina un suflet indurerat si de a-l sprijini, din puterea de intelegere, ne-am pierdut umanitatea.
Ziua cand am descoperit ca stelele nu indeplinesc dorinte este ziua in care am descoperit ca nu mai suntem oameni.
Am descoperit ca un zambet poate ascunde atata rautate, atata otrava, atata ura. Am descoperit ca tot un zambet poate ascunde durere, un suflet zdrobit, dorinta de a fi sprijinit.
Am descoperit ca un zambet, totusi poate ascunde nimic altceva decat tot un zambet, un suflet fericit, un suflet curat, o bucurie sincera.
Nimeni nu mai are incredere in nimeni.
Toti cautam " ce n-avem acasa " si uitam sa pretuim si sa ne bucuram cu adevarat de ceea ce avem. De zambetul cald al mamei, de un sarut dulce pe frunte oferit de persoana iubita, de sfatul sincer al tatei, de vorba buna spusa de bunica, de entuziasmul cainelui cand te intorci acasa, de patul tau de acasa, de sprijinul prietenilor, de muzica buna. Este trist. Este trist ca am inceput sa pretuim lucruri materiale, lucruri lipsite de valoare sentimentala. Banul nu trebuie iubit, puterea nu trebuie iubita.
Ne folosim de slabiciunile celor din jur si calcam suflete in picioare, intram cu bocancii si devastam totul.
Pacat. Hai sa ne amintim ca suntem oameni. Haideti sa privim cerul, haideti sa ne punem din nou dorinte, haideti sa radem din nou cu pofta, haideti sa iubim din nou cu tot sufletul nostru, haideti sa speram din nou, haideti sa fim din nou copii.
Sa le aratam ca totusi dorintele se pot indeplini. :)